Nicolae Andrei: „Lotrul “

În anul 1773 împăratul Iosif al II-lea a venit la Bozovici, iar Almăjul devenise zonă grănicerească. Almăjenii nu doreau din demnitate să devină grăniceri, dar şi de frica turcilor care treceau munţii şi prădau zona.

Cei care nu s-au supus ordinelor împărăteşti de a deveni grăniceri, s-au retras prin păduri formând grupuri de lotri. Autorităţile îi urmăreau, numindu-i răufăcători şi hăituidu-i ca pe nişte fiare sălbatice.

În 1788 izbucnise un război cumplit, iar turcii invadaseră Almăjul, pustiind satele şi luând robi. Şi, pentru că cele două companii de grăniceri nu puteau face faţă, interveniseră şi grupurile de răzvrătiţi, alungând turcii peste Dunăre. Erau şi ei oameni, aveau familii şi rude şi nu puteau sta deoparte. Fapta lăudabilă le-ar fi adus iertarea dacă ar fi predat armele şi s-ar fi aşezat la casele lor. Altfel, rămâneau pe mai departe lotri. Oamenii de rând nu-i vedeau ca pe nişte hoţi de codru, ci mai degrabă ca pe nişte binefăcători şi ocrotitori. Un asemenea grup de haiduci se ascundea pe dealul Stăniei, din apropierea Prigorului, adăpostindu-se pe la sălaşele oamenilor.

Era o toamnă târzie şi bruma începuse să dezgolească pădurea. Bologa (pentru că el este lotrul din povestea nostră), venea împreună cu soţia cu carul cu fân. Avea pâmânt pe Iabîlcina şi pe Salin şi începuse să tragă fânul pentru iarnă. Purta boii de funie şi cânta încet, îngânând parcă scârţâitul carului. Soţia lui mergea în spatele căruceanului, pentru a pune piedica la roată acolo unde era nevoie.

Deodată carul se opri, iar femeia ieşi în marginea drumului să vadă ce s-a întâmplat. Nu mică îi fu mirarea când văzu vreo doisprezece bărbaţi cu puştile la ei, care stăteau în drum căutând parcă motiv de ceartă. Bologa transpiră tot şi, după ce opri carul, le dădu „ziua bună”. Lotrii îi cerură doan (tutun) şi începură să-l ispitească despre poterele care îi căutau.

În timp ce ei vorbeau, unul dintre lotri se uita mai mult la nevastă, iar Bologa se făcea că nu vede. Aveau inima cât un purice şi el şi soţia, pentru că cine ştie ce se putea întâmpla din întâlnirea asta. Doamne fereşte! Să nu îi ia lotrii nevasta sau să-l oblige pe el să meargă cu ei.

După ce aflaseră cum îl cheamă, unde stă, şi după ce pufuiseră câte o ţigară fiecare, se dăduseră din drum la o parte. Îi spuseră lui Bologa că, dacă suflă o vorbă despre întâlnirea lor, îi vor da foc la casă.

Omul ajunse acasă cu carul cu fân, dar simţea în tot corpul o nelinişte şi o slăbiciune. Zilele treceau una după alta, iar Bologa care avea casa sub dealul Crîst (mai departe de sat), începuse să intre la bănuieli. De multe ori vedea la marginea pădurii un om care se ascundea vederii. Era oare vreun lotru sau cineva care îi dă târcoale casei şi soţiei?

Într-o dimineaţă, înainte de-a pleca să aducă un car cu lemne, încarcă puşca şi se urcă în podul cu fân. Aşteptă ce aşteptă şi într-adevăr, după o tufă de stejar, văzu un om care pândea. Puse puşca la ochi şi trase. Din acel moment nu mai văzu nimic. Bologa credea că e un foc de avertisment pentru cel care îi pândea casa. Merse la pădure şi veni cu un car cu uscături, dar toată ziua s-a gândit la cele întâmplate.

În dimineaţa următoare găsi un bilet lipit pe geamul casei. Pe bilet scria că seara, când apune soarele, să urce în vârful Dîlmei, altfel îi vor da foc la casă. În ziua aceea Bologa nu lucră nimic, spunându-i soţiei cele întâmplate. După ce prânzi, începu să ocolească grădina, să ungă osiile carului, să mângâie un pic boii şi câinele care era legat, de parcă şi-ar fi luat rămas bun. Porni apoi spre o întâlnire care îi va schimba viaţa, făcându-l, fără voia lui, lotru. Când soarele mai era de un stat de om, ajunse în vârful Dîlmei unde îl aşteptau unsprezece lotri. Le dădu „bună seara”, dar nu-i răspunse nici unul. Cel mai bătrân dintre ei îi făcu doar semn să se aşeze pe un bolovan, apoi îi zise:

– Unde crezi că este cel de-al doisprezecelea ortac al nostru?

– Nu ştiu, îi răspunse Bologa!

Urmară câteva clipe lungi de tăcere, timp în care Bologa văzu că lotrul care se uita la nevasta sa, atunci când s-au întâlnit, lipsea.

– L-ai împuşcat tu ieri dimineaţă şi acum va trebui să dai socoteală!

– Dar eu nu ştiam cine era, credeam că dă târcoale casei vreun hoţ şi doream doar să îl sperii.

Urmaseră alte clipe de tăcere, apoi toţi se ridicară de jos, poftindu-l pe Bologa la întâlnirea cu harambaşa Trăilă, care va hotărî soarta lui. Trăilă nu era aci. El era cu o altă ceată de lotri, la Jidovini, la izvoarele Tăriei. Trecuseră două zile până când avu loc întâlnirea, zile în care Bologa înţelese că pentru el nu mai există cale de întoarcere.

Ajunşi la locul întâlnirii, rupt de foame şi de oboseală, crezu că aici îi va fi sfârşitul.

În jurul unui foc mare, mulţi lotri şedeau la sfat aşteptând hotărârea lui Trăilă. Faţă de alţii, Trăilă era mai tânăr, dar se vedea că este mai învăţat şi mai isteţ. Hotărârea veni ca un trăsnet salvator.

– Întrucât ne-ai împuşcat un ortac, va trebui să îi iei locul şi să devii Lotru! Pentru aceasta, va trebui să treci două probe: o probă de curaj şi îndemânare şi o probă de rezistenţă şi voinţă. Prima probă este următoarea: Eu, harambaşa, voi ţine o coroană (monedă) în mână, iar tu va trebui să tragi cu puşca în ea. Dacă nu tragi şi dacă nu nimereşti coroana, te vom împuşca şi îţi vom da foc la casă. Bologa se întreba în gândul lui ce se va întâmpla dacă loveşte mâna lui Trăilă? Oricum nu avea de ales. Primi o puşcă încărcată, o puse la ochi, îşi opri răsuflarea şi trase. Un zgomot ca un trăsnet făcu să răsune pădurea. Coroana nu mai era în mână lui Trăilă, iar pe mâna nu se vedea nici o urmă de sânge. Cine ar fi crezut că e posibil aşa ceva? Lotrii se uitau unii la alţii uimiţi de îndemânarea lui Bologa. Trăilă se aplecă şi luă coroana de jos, o puse în buzunar şi îi spuse lui Cuzma:

– Pune-l la proba de foc! Avem nevoie de oameni care ştiu să rabde, pentru a nu ne trăda.

Cuzma zgândără în foc şi scoase un cărbune mare, aprins, apoi îi spuse intrusului:

– Întinde mâna! Cu o aşchie luă cărbunele şi îl puse în mâna lui Bologa. Acesta nu ştia ce să facă. Simţea cum sub cărbune pielea i se face numai băşici, iar o durere îngrozitoare îi invada tot corpul. Ce să facă? Să îl arunce? Să strige? Sau să reziste mai departe? Tot corpul i se udă de transpiraţie, iar albeţele ochilor au început să-i roşească de durere. Mâna începuse să-i miroase a carne friptă. Nu mai putea să gândească decât că trebuie să reziste.

După un timp cărbunele se potolise şi începuse să negrească. Durerea se mai domolise şi ea. Din palmă începuse să picure un sânge albicios. Trăilă privea pe nerăsuflate supliciul lui Bologa. Cei din jur priveau şi ei cu uimire ca la un supraom.

– Ajunge! Spuse Trăilă; ai dovedit că ai devenit lotru. Voi lua locul celui împuşcat de tine şi vei deveni harambaşa lor!

Bologa nu scoase nici un cuvânt, privind ca hipnotizat cărbunele ce i se stingea în mână. După ce Cuzma îi dădu peste mână şi cărbunele căzu, ridică mâna la gură pentru a sufla în palmă şi a-şi potoli durerea. Devenit lotru şi harambaşa, Bologa va cutreiera Munţii Almăjului şi ai Semenicului, iar la casa lui nu se va mai întoarce niciodată.

Încetul cu încetul, cetele de haiduci (lotrii) se vor destrăma, iar cei rămaşi vor trebui să se ascundă tot mai departe de lume.

Autorităţile aveau grijă ca toate jafurile şi nelegiurile să fie puse pe seama lor. Satele grănicereşti aflate în slujba împărăţiei trebuiau să vadă în ei pe răufăcătorii care le distrug agoniseala şi le necinstesc femeile. Cu siguranţă că s-au întâmplat şi asemenea lucruri pentru că lotrii erau oameni şi trebuiau şi ei să trăiască. A te ascunde mereu, a fi urmărit tot timpul, a te sălbătici printre sălbăticiuni, erau de nesuportat.

În sate erau nunţi, botezuri, înmormântări.

Copiii li se căsătoreau, veneau pe lume nepoţi, iar părinţii le plecau spre cele veşnice. De prin codri auzeau doar clopotele bisericelor. Câtă durere, câtă întristare, şi pentru ce?

Azi aşa, mâine aşa, ceata lui Bologa se risipise, iar el a rămas ca un lup singuratic. Se mai auzea în zorii zilei, pe potecile munţilor, un bărbat cântând, pe care nu-l vedea nimeni:

Câte răle-s pe sub lună / Toate la mine s-adună – / Şi din om de vază-n sat / Am ajuns codrii să-i bat. // Umblu întruna ca şi-un lotru / Prin pădure şi prin codru / El mie frate şi părinte / Nu mă vinde, nu mă minte.

Anii treceau, iar Bologa bătrân şi bolnav abia se mai ascundea. Puterile îl lăsară, picioarele îi deveneau din ce în ce mai grele şi slăbise încât era de nerecunoscut. Suferea din ce în ce mai mult, mai ales că începuse să îşi piardă vederea.

Cel care lovise coroana în mâna lui Trăilă, nu mai era capabil să tragă cu puşca. Se retrase pe Valea Minişului, spre Găurile lui Miloi, dar nu era în siguranţă nici acolo.

Potera îl urmărea peste tot.

Ajutat de păstorii de pe Zăbăl, s-a ascuns pe valea pârâului Poneasca. Acolo, într-un loc îngust, săpat de apă, între cleanţuri, era o mică peşteră. Aici îşi va trăi lotrul Bologa ultimele zile din mila celor care păstoreau prin zonă.

În cele din urmă potera l-a găsit. Ce era să facă cu un om bătrân şi bolnav, care nu se mai putea ţine pe picioare şi pe deasupra mai era şi orb? Să-l ducă-n sat la Bozovici? Să îl condamne? Pe cine să condamne? Un orb neputincios sau un nume?

Hotărârea a venit ca un trăsnet: Să fie zidit de viu în peştera în care a fost găsit!

Întins pe un pat de ferigă, în agonia neputinţei, Bologa auzea cum zidesc piatră pe piatră pentru a închide gura peşterii.

Vedea o pată de lumină din ce în ce mai mică, apoi totul a devenit beznă.

Întunericul, liniştea şi frigul au pus stăpânire peste tot.

Nu se mai auzea nici susurul apei, nici cântecul păsărilor şi nici vântul şuierând printre copaci…

Astăzi nu mai ştie nimeni despre hoţul sau lotrul Bologa. A rămas doar un toponim pe valea pârâului Poneasca, numit Cârşia Bologii.

Profesor NICOLAE ANDREI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: